Translation Disclaimer
  • myUKinfo - Tot ce trebuie să ştiţi despre viaţa şi munca în Regatul Unit
  • myUKinfo - Tot ce trebuie să ştiţi despre viaţa şi munca în Regatul Unit
  • myUKinfo - Tot ce trebuie să ştiţi despre viaţa şi munca în Regatul Unit
  • myUKinfo - Tot ce trebuie să ştiţi despre viaţa şi munca în Regatul Unit
  • myUKinfo - Tot ce trebuie să ştiţi despre viaţa şi munca în Regatul Unit
  • myUKinfo - Tot ce trebuie să ştiţi despre viaţa şi munca în Regatul Unit
  • myUKinfo - Tot ce trebuie să ştiţi despre viaţa şi munca în Regatul Unit
  • myUKinfo - Tot ce trebuie să ştiţi despre viaţa şi munca în Regatul Unit

Beneficiile mele

Aici puteţi găsi informaţii privind beneficiile legate de muncă.

Unul dintre cele mai comune beneficii pentru lucrători este creditul fiscal pentru persoanele care muncesc (Working Tax Credit).

Creditul fiscal pentru persoanele care muncesc

Dacă munciţi, dar aveţi un salariu mic, puteţi obţine un credit fiscal pentru persoanele care muncesc.

Vă puteţi califica dacă aveţi cel puţin 16 ani şi dacă:

  • Lucraţi cel puţin 16 ore pe săptămână şi aveţi în întreţinere un copil sau suferiţi de o dizabilitate

    Sau
  • Lucraţi cel puţin 30 de ore pe săptămână şi aveţi cel puţin 25 de ani

Administraţia Financiară şi Vamală a Maiestăţii Sale (HMRC) este autoritatea naţională în materie de credite fiscale pentru persoanele care muncesc.  Aceasta vă poate furniza mai multe informaţii şi vă poate spune dacă sunteţi eligibil pentru a primi credit fiscal pentru persoanele care muncesc.

HMRC: 0845 300 3900*

De luni până vineri între orele 8.00-20.00

Pentru mai multe informaţii privind creditul fiscal pentru persoanele care muncesc şi alte credite fiscale, vizitaţi site-urile web de mai jos:

Vizitaţi site-ul web al Biroului de Consiliere a Cetăţenilor - Citizen Advice Bureau (CAB) pentru informaţii privind beneficiile şi creditele fiscale pentru lucrători.

Vizitaţi site-ul web DirectGov pentru informaţii privind creditele fiscale.

Vizitaţi site-ul web HMRC pentru a afla dacă sunteţi eligibil şi pentru ce credite fiscale.

În timp ce sunteţi în căutarea unui loc de muncă puteţi obţine următoarele beneficii:

Indemnizaţia pentru persoanele care caută de lucru - Jobseeker’s Allowance (JSA)

Această indemnizaţie este principalul beneficiu acordat persoanelor cu vârstă de muncă ce nu au de lucru.  Există două tipuri de JSA, pe bază de contribuţie şi pe bază de venit. Indemnizaţia pe care o primiţi se stabileşte în funcţie de volumul contribuţiilor plătite în trecut la Serviciul Naţional de Asigurări - National Insurance Contribution (NIC).

Vizitaţi site-ul web DirectGov pentru mai multe informaţii privind indemnizaţia pentru persoanele care caută de lucru (JSA).

Ajutorul social - Income Support

Dacă nu sunteţi disponibil pentru un serviciu cu normă întreagă şi nu aveţi suficienţi bani pentru a vă întreţine, există posibilitatea de a primi ajutor social - Income Support.  În funcţie de situaţia dvs. se va stabili dacă vă calificaţi sau nu şi cât veţi primi.

Reţineţi că ajutorul social pentru părinţii singuri a suferit modificări.

Pentru mai multe informaţii şi pentru a afla dacă vă calificaţi pentru ajutorul social, faceţi clic pe una dintre legăturile de mai jos.

Vizitaţi site-ul web DirectGov pentru mai multe informaţii privind modificările survenite în cazul ajutorului social pentru părinţii singuri.

Vizitaţi site-ul web DirectGov pentru mai multe informaţii privind ajutorul social.

Vizitaţi site-ul web al Biroului de Consiliere a Cetăţenilor - Citizen’s Advice Bureau (CAB) pentru a găsi biroul local de care aparţineţi şi unde puteţi discuta cu cineva în legătură cu ajutorul social.

Când vă reîntoarceţi la lucru puteţi beneficia de următoarele ajutoare:

Ajutorul prelungit pentru locuinţă - Extended Payment of Housing Benefit

Acest ajutor constă în prelungirea cu patru săptămâni a ajutorului pentru locuinţă, astfel încât să vă puteţi plăti chiria când se vi se întrerupe acordarea altor ajutoare, pentru că vă reîntoarceţi la lucru, munciţi mai multe ore sau câştigaţi mai mult.

Vizitaţi site-ul web DirectGov pentru mai multe informaţii privind ajutorul prelungit pentru locuinţă.

Prelungirea ajutorului pentru impozitul pe casă - Extended Payment of Council Tax Benefit

Acest ajutor constă în prelungirea cu patru săptămâni a ajutorului pentru impozitul pe casă, astfel încât să puteţi plăti acest impozit când se întrerupe acordarea altor ajutoare, pentru că vă reîntoarceţi la lucru, munciţi mai multe ore sau câştigaţi mai mult.

Vizitaţi site-ul web DirectGov pentru mai multe informaţii privind prelungirea ajutorului pentru impozitul pe casă.

Sau puteţi contacta consiliul local pentru mai multe informaţii.

Vizitaţi site-ul web DirectGov pentru a găsi şi a contacta consiliul dumneavoastră local.

Subvenţia pentru muncă - Job Grant

Aceasta este o plată unică, neimpozabilă, pe care o primiţi atunci când partenerul sau soţul/soţia dumneavoastră începe să lucreze şi nu mai primeşte ajutoare.

Vizitaţi site-ul web DirectGov pentru a discuta cu cineva în legătură cu o subvenţie pentru muncă.

Dacă sunteţi bolnav sau suferiţi de o dizabilitate puteţi primi următoarele ajutoare:

Indemnizaţia pentru venituri reduse - Reduced Earning Allowance

Vă puteţi califica pentru a primi indemnizaţia pentru venituri reduse, dacă nu puteţi câştiga ca de obicei din cauza unui accident, a unei boli sau a unei afecţiuni provocate de un accident de muncă sau de o boală profesională, produs(ă) înainte de 1 octombrie 1990.  

Vizitaţi site-ul web DirectGov pentru mai multe informaţii privind indemnizaţia pentru venituri reduse.

Pentru mai multe informaţii privind ajutoarele disponibile în Regatul Unit în caz de dizabilitate, vizitaţi site-ul web DirectGov sau site-ul Biroului de Consiliere a Cetăţenilor - Citizen’s Advice Bureau (CAB).

Vizitaţi secţiunea site-ului web al Biroului de Consiliere a Cetăţenilor - Citizen’s Advice Bureau (CAB) pentru informaţii privind persoanele bolnave sau cu dizabilităţi.

Vizitaţi site-ul web DirectGov pentru mai multe informaţii privind ajutoarele în cazul în care sunteţi bolnav sau accidentat.

Vizitaţi site-ul web DirectGov pentru mai multe informaţii privind ajutoarele în caz de dizabilitate.

Consilierii pe probleme de angajare a persoanelor cu dizabilităţi - Disability Employment Advisors

Dacă aveţi nevoie de sprijin suplimentar în legătură cu angajarea din cauza unei dizabilităţi, serviciul local Jobcentre vă poate pune în legătură cu un consilier pe probleme de angajare a persoanelor cu dizabilităţi (DEA).  Acest consilier vă poate ajuta să vă găsiţi un loc de muncă sau să vă dezvoltaţi noi competenţe, chiar dacă nu aţi lucrat o perioadă îndelungată sau dacă aveţi puţină sau niciun fel de experienţă profesională.

Vizitaţi site-ul web DirectGov pentru mai multe informaţii privind consilierii pe probleme de angajare a persoanelor cu dizabilităţi.

Pentru informaţii privind ajutoarele pe care le primiţi dacă sunteţi părinte şi lucraţi sau dacă sunteţi însărcinată:

Vizitaţi secţiunea de ajutoare pentru familie.

(*La liniile de asistenţă vi se va răspunde în engleză. Întrebaţi dacă este disponibil un interpret.)

Niciun vot încă